• Tatiana Popa

CURSURILE ONLINE – ALTERNATIVĂ PENTRU DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ CONTINUĂ


A fi Profesor – presupune posedarea unui bagaj vast de cunoștințe – nu doar cele care țin implicit de specializarea aleasă, ci și de celelalte domenii profesionale și ale vieții. Aceasta ține de faptul că profesorul, în cadrul orelor sale, atinge o gamă de teme, subiecte, în cadrul cărora ar trebui să demonstreze elevilor săi că deține astfel de cunoștințe. Într-un cuvînt – profesorul este student – pe toată durata vieții sale.

Și dacă veni vorba de formare continuă, cu toții știm că la dispoziția noastră – a profesorilor – mereu se pun la dispoziție diverse opțiuni de formare. Important e pe care dintre ele le vom alege. Astfel, fiecare optează pentru ceea ce îl interesează sau de ce are nevoie în sala de clasă.

În această ordine de idei, profesorul sec. XXI trebuie să dezvolte la elevii săi competențele sec. XXI, cum ar fi: gîndire critică, creativitate, spirit de antreprenoriat, deprinderi TIC (digitale), posedarea limbilor străine. Ca să poată face acest lucru, ar trebui el singur să le posede mai întîi. Din acest motiv, eu personal sunt adeptul cursurilor online. Avantajele acestora sunt multe, dar unul primordial ar fi faptul că profesorul nu e obligat să meargă undeva ca să participe la ele,ci de acasă, savurînd o ceașcă cu ceai și confortul propriei canapele.

Astfel, există o mulțime de site-uri ce oferă cursuri online pentru profesori și nu numai:

  1. iteach.ro – site românesc ce oferă o varietate de cursuri online în limba română, la diverse obiecte în parte, precum și generalizate pentru profesorii de toate obiectele. Profesorii din Republica Moldova tot pot participa și ei (înregistrîndu-se ca profesori de București – o zic din propria experiență), iar certificatele indică numărul de ore la distanță. (durata unui curs: de la cîteva săptămîni la cîteva luni)

  2. coursera.com – o gamă foarte vastă de cursuri din toate domeniile, oferite de universități de prestigiu din toată lumea. E necesară cunoșterea limbii engleze, desigur.(durata unui curs: 5-8 săptămîni și mai mult)

  3. etwinning.net – platformă de colaborare între școlile din Europa, care oferă și diverse cursuri online (așa-numitele Learning Events), cu durata de 10 zile. De asemenea, se organizează uneori și webinare (seminare online), cu durata de 45-60 minute, ce tratează o anumită temă, iar participanții dau întrebări și primesc răspunsuri de la moderator în timp real. Pe lîngă acestea, mai există și grupurile eTwinning, moderate de profesori experți, în care membrii împărtășesc experiențe și practici bune, precum și organizează diverse evenimente online, cum ar fi petreceri online, neconferințe Webinare cu experti la diverse teme,etc.

  4. etrc.md – Centrul de Resurse pentru Profesori de Limba Engleză – oferă cursuri online pe platformă Moodle, cu durata de 5 săptămîni, la care patricipanții învață multe chestii utile în predarea limbii engleze, cum ar fi: unelte Web 2.0 pentru predarea vocabularului, evaluare, brainstorming, interacțiune, etc.

  5. schoolsonline.britishcouncil.org – Schools Online ofera cursuri de limbă engleză pentru profesori în scop de colaborare internațională, cetățenie globală, conștientizare globală și interculturală,etc. Sunt o sursă foarte bună în special pentru profesorii de limbă engleză și cei care predau în engleză. (Durata medie a cursurilor: 4-6 săptămîni)

  6. futurelearn.com – oferă o gamă foarte vastă de cursuri, începînd de la politică, teatru, istorie, matematică, și sfîrșind cu cultură, dependența de droguri, psihologie și jurnalism. Durata lor variază în medie la 5-8 săptămîni, și oferă și certificate cu confirmare contra plată, la fel ca și Coursera – adică existe certificate ce atestă frecventarea cursului simple,precum și certificate contra plată, cu un cod de confirmare, care ar permite unui potențial angajator să îl verifice online, primind informații direct de la universitatea care a oferit cursul.

În concluzie, aș spune din propria experiență, precum că aceste site-uri sunt niște surse foarte prețioase de dezvoltare personală. Accesul la ele este gratuit și este foarte ușor de lucrat pe platformele care le oferă.  Pe lîngă faptul că înveți chestii tare interesante pentru sine, ca să simți că nu stai pe loc în odiseea cunoașterii, învățarea alături de alte zeci de mii de studenți de pe tot globul iți permite să te autoevaluezi și să vezi unde ți-e locul în comparație cu alți profesori. Astfel, pe lîngă un nou certificat în palmares, te alegi și cu îmbunătățirea imaginii propriei persoane atunci cînd te uiți în oglindă dimineața. Ori așa, ori invers, oricum avem de cîștigat.

0 views

© 2020 BacktoGlobal

We care about your privacy